1 decembrie 2015
Din seria: Nostalgie
Tradiția. Primul Advent.
Am aprins lumânărica și ne bem cafeaua. Suntem bătrâni și copiii sunt și ei la casele lor. Dar lumânărica tot o mai aprindem că așa se cade. Cafeaua nu mai e așa de bună ca pe vremuri și atmosfera parcă e mai rece. Dar ne încălzim cu gândul la voi. Erați micuțe și noi vă povesteam.
Orașul s-a împodobit de sărbători. Lumea aleargă prin magazine după cumpărături și peste tot licăresc beculețe colorate și se aude în surdină Jingle Bells. S-a creat atmosfera de vrajă a sărbătorilor de iarnă. În ochii copiilor sclipesc întrebări nespuse.
– Vai ce frumos e totul! De ce nu e mereu așa?
– Fiindcă trăim ceva special. Trăim vraja Crăciunului. Și asta trebuie să știe toată lumea.
Anul se îndreaptă spre ultimile zile. Dar anul nu moare ca frunzele uscate. El se naște din nou, mereu, mereu, ca să ne numere evenimentele fericite ale vieții. Și o dată cu el ca să ne bucurăm că am mai crescut un pic, că suntem mai puternici și mai înțelepți, ne face să ne amintim de nașterea unui prunc, așa ca voi, dar mai special.
– Lasă să povestesc eu tată!
Mămicile, că ele sunt mai aproape de sufletul celor mici, au făcut pregătiri numai de ele știute. Acum ne cheamă în bucătărie unde e mai cald ca de obicei și parcă miroase mai frumos. Pe marginea ferestrei mama a pus coronița din paie înconjurată cu crenguțe de brad. E un Kranz vechi pe care îl are de la bunica ei. La păstrat în cutia aia de carton pe care noi nu aveam voie să o deschidem. Acum e pe masă și o eliberăm de crenguțele uscate. Avem pe balcon cele verzi, proaspete pe care tot noi le-am adus zilele trecute și nu ne-a spus pentru ce. Tăiem. Una ține, alta strânge. Coronița e ca nouă și parcă niciodată nu a fost așa frumoasă. Mai vine și panglica veche roșie și șnurul auriu împletit de bunica, bunicii mamei. Patru suporturi de lumânări cu farfurioare ca ceara să nu păteze ceva și flacăra să stea departe. Lumânărele și ele nou cumpărate, roșii, mai grosuțe dar nu înalte se potrivesc în suportul lor. Gata, coronița este gata. Putem aprinde prima lumânare, numai una, că astăzi este duminică primul Advent. Cafeaua este și ea gata, putem să-l chemăm pe tata să privească ce hărnicuțe suntem, să-și țină ceașca aburindă dar fără să fumeze, să ne țină companie. Masa mare s-a eliberat. Planșeta de prăjituri spălată și ștearsă e unsă cu unt.
– Spălarea pe mâini, avem treabă! Pe marginea ferestrei mama a pus coronița cu prima ei lumânare arzând. Facem prăjiturele. Pletzchen. Fursecuri, cum vreți voi să le ziceți. Important este să fie mici, uscate bine, vesele, caraghioase și în special gustoase și să nu semene cu cele ale vecinilor. Fiecare familie are secretul ei de Pletzchen. Se păstrează în cutia mare de tablă și se oferă când vin musafirii. Că lumea se vizitează zilele astea și fiecare se laudă cu ce au copt copiii lor.
Deci făină, unt, ulei și lapte. Zahăr, miere și alune, stafide, bombonele colorate și …dacă chiar vreți rețeta …. veniți la anu să ne ajutați și să coacem împreună.
Am muncit, ne-am murdărit dar am petrecut timpul împreună și tata ne-a admirat îndemânarea. Acum stingem lumânare fiindcă ne-a însoțit și încălzit, s-a micșorat puțin pentru noi și ne-a câștigat prietenia. Săptămâna asta toată când spre seară împreună ne bem ceaiul vom aprinde luminița care-a devenit mai mică. Nu-i nimic, nu punem alta, o lăsăm să odihnească și aprindem o surioară, că sunt patru acum pe masă.
Duminica care vine este cel de-al doilea Advent. Adică a doua săptămănă din cele patru din-naintea Crăciunului. Azi dacă nu gătim, nu coacem, nu facem curat sau altceva cu mama, meșterim cu tata globuri, țurțuri și peteală. Jucării din poleială. Și nu am uitat un lucru. Kranzul, coronița noastră lângă noi ne însoțește cu două lumânărele arzânde. Numai două din cele patru. Care două, nu contează dar avem o ordine astfel ca să fie arse cam toate la fel de mult.
Și metoda se repetă trei în cel de-al treilea Advent, ca apoi să fie patru, toate ard că-i ultimul Advent. Este ultima duminică și azi, mâine e Crăciunul. Lumânărele au ars pe rând și cam egale între ele. Când una s-a terminat le-a schimbat mama pe toate. Și aproape luna toată n-am uitat, ne-am adunat la cafea, la ceai sau lapte, am băut și am cântat. Dar am fost mereu cu tata, mama și vecini și copii și mai bătrâni. Și am înțeles povața de a fii, a povesti, a fi vesel și-a împărți.
Acum așteptăm Crăciunul. Poate să vină el chiar azi. Noi ne-am pregătit iar bradul, ieri seară l-am împodobit. Dedesubt așteaptă daruri și mai mari dar și mai mici, fiindcă n-are importanță, important e că-s aici. Coronița n-am uitat-o.
Ard cele patru lumânări. Și în seara asta nu mai este la bucătărie ci pe masa festivă din sufragerie. Așteptăm să vină oaspeți. O bunică, un vecin. Poate venii oricine, că în casa cu copii e mai multă bucurie.
Acum a venit momentul. Toată lumea a cântat. Și am stins lumina mare. Am suflat în lumânări. O clipă s-a făcut întuneric. Tata aprinde un chibrit se apropie de brad și aprinde prima lumânărică de pe ramura de sus. Globul din vârful bradului își arată culorile. Și acum se aprind toate luminițele, beculețele ce înconjoară tot bradul. Ce poate fi mai frumos decât luminițe colorate, miros de brad și ochii noștri umeziți.
Nu vă ascundeți, ștergeți-vă lacrima și nasul.
Aprindeți lumina, stingeți lumânarea din vârful bradului, așezați-vă la masă, fiți veseli, mâncați, beți și așteptați.
Cine știe? Poate vine Moșul.
Oricum timpul Adventului a fost minunat și dragi părinți fiți împăcați, noi nu vom uita nici tradiția și sigur nici pe voi.