Note , gânduri, amintiri.

De ce ?

Autor : Christian Em. de Hillerin
ianuarie 2000

pana
Pana scriitorului

Întrebarea este oportună și nu i-am găsit  încă răspunsul.
Acum 20 de ani am  Început să str
âng datele legate de istoria familiei mele fără să mă gândesc la ce voi face cu ele. Erau date de care aveam nevoie  în acțiunile  în instanță. Erau  întrebări despre evenimente demult trecute, acum neînsemnate dar care dădeau un sens trecerii timpului.
Puse cap la cap m-au f
ăcut să  înțeleg mai mult decât mă  întrebasem.
Și acum, ce să fac cu toate astea. Cele mai multe sunt despre cei dispăruți. O dată cu ei viața ce au dus-o s-a stins, s-a consumat, a devenit uitare și nu mai are legătură cu nimeni. Rude, prieteni, case, avere, amintiri, fotografii, toate astea nu mai sunt.
Floarea pe care o udai zilnic. P
ărul copilului pe care-l mângâiai cu dragoste. Prietenii pentru care păstrai sticla cu vin. Obiceiurile respectate de cei ce te  îndrăgeau.  Și scrisorile din sertar, paginile sfințite cu lacrimi de emoție, acum totul este maculatură.
Și tot ce a fost at
ât de important, acum nu interesează pe nimeni. Am adunat imagini acum golite de suflare, am strâns speranțe și dureri acum neștiute. Teancul de hârtie din fața mea mă deprimă fiindcă mă coplesește și nu știu ce să fac cu ele. Este tentant să le dau din nou viață. Dar cum și când?
În curând voi fi și eu o foaie  în plus peste mormanul de boarfe și vechituri pe care copiii mei le ard, să facă curat  în casa celui ce le-a adunat degeaba. Intenția de a le valorifica mă face să mă gândesc la o monografie, un ROMAN. Încep să mă bucur la gândul âsta. Dar știu că nici nu pot și nici nu am  încercat vreodată. Cui să transmit ștafeta asta. Sunt dezamăgit că nu am scăpare.  Și sunt nemulțumit pentru pierderea șansei.
Ce p
ăcat că nu sunt tănăr, că nu am talent, că nu am pe nimeni alături și că sarcina mă depăsește.
Îmi petrec zilele cu treburile mai mult sau mai puțin mărunte. Am ambițiile mele care deja mă obosesc.  Și acum e prea greu să iau o hotărâre pentru un proiect eșuat  în fașă.
C
âți dintre voi știți sau va interesat ceva despre bunici? Poate nici nu i-ați cunoscut.
Dar de str
ăbunici? Aici se stinge orice contact personal. Poate o poză demodată pe un perete sau mai degrabă  în albumul tatălui tău.
Citind cronologia deja existent
ă a familie mele, mă gândesc că cei mai mulți oameni nu au așa ceva.
Îmi fac curaj și mă motivez că măcar ideea pusă  în fapt și datele gata prelucrate vor cădea cândva pe mâini mai bune.
Da! Am să  
încerc fără pretenția de a termina ceva concret. Măcar să văd ce va ieși. Măcar să scap de apăsarea și reproșul că nu am  încercat.
D
ă-mi Doamne putere, răbdare și curaj să adun toți morții noștrii într-un pumn și toate visele lor în cerneală pe hârtie.
***************

Lasă un răspuns