Monden 2013.

Am fost invitați. Data, locul, ora și scaunul rezervat. În fiecare an Cortul-Hală Mercedes la Brandenburgertor în mijlocul Berlinului este centrul de elită a festivalului de modă de 7 zile. Pe fațadă sunt trecute numele expozanților. Printre celebre branduri care au cucerit și stăpânesc lumea fascinantă a modei, mai în lateral recunosc un nume drag mie. Mă prefac că nu sunt emoționat și de la aerul rece am lăcrimat.

16-22 Isabell de Hillerin

Nu vrem să fim ultimii și pășim pe covorul roșu la intrare. O mare de tineret și nu numai, așteaptă accesul în sală. Invitații au prioritate și suntem conduși la garderobă. În foyer s-a adunat deja lume. Se cunosc, vorbesc și stau la rând. Aici se servește înghețata unei cunoscute firme. Doamnele stau mai mult la barul cu sucuri. Tinere cu tăvi se plimbă printre noi și ne îndeamnă să gustăm din bomboane de ciocolată.
Mi-am uitat portmoneul la garderobă. Mă ruÈ™inez un pic È™i-i explic fetei că … Cu un zâmbet elegant îmi explică că totul este gratuit. Am prins curaj. La acest stand se oferă vestita È™ampanie Mumm. Cine È™i-ar fi închipuit. Ciocnim cupele È™i salutăm în dreapta È™i stînga persoanele necunoscute care ne zâmbesc. Ori ei au mai băut, ori aÈ™a zâmbeÈ™te lumea aici.
În hol tronează ultimul model de Mercedes. Îl admirăm și ne fotografiem cu fetele de reclamă. S-a deschis accesul în studio. Se verifică invitațiile, se depun bagajele de mână, se închid telefoanele, se interzice fotografiatul.
La mijlocul sălii este podiumul lung care taie sala în două. Începând de jos primele trei rânduri sunt rezervate și pe scaune sunt pungi de reclamă pe care stă scris un nume bine cunoscut. Și în sală e curent așa că-mi sterg iar ochii.
În pungă sunt produse cosmetice sponsorizate, reclame de bijuterii, produse bio, broșura orașului și fotografii din atelierul de creație al gazdei. Lumea își caută locul cu ecusonul cu numele fiecăruia.
S-au ocupat aproape toate locurile rezervate dar unii nu au venit sau au întârziat. Mai sunt cinci minute până la gong și o voce anunță că locurile rezervate și neocupate sunt libere. Cunoscătorii care așteptau asta l-au ocupat repede și sala este arhi plină.
Muzica a devenit brusc puternică, luminile s-au stins și spoturi luminoase aduc în strălucire pe panoul scenei numele designerului ce urmează. În sală e iar curent!
Vocea crainicului melodioasă dar impunătoare mă înfioară:
„Vă invităm să urmăriți prezentarea de modă a lui Isabell de Hillerin“.

Se sting repede câteva aplauze pierdute.
E tăcere și pe muzica bine mediată a sălii, în lumina podiumului defilează zece, cincisprezece tinere modele. Se aud șoapte în sală, remarci scurte de surprindere și ieșiri de admirație.
La capătul podiumului este locul rezervat presei, televiziunii și fotografilor. Fiecare model este scăldat de lumina blițurilor.
Imperturbabile fetele apar  în scenă și parcurg podiumul intersectându-se la mijloc. După parcurs se schimbă și revine în ținută nouă.

Una căte una în șir indian plutesc în pas caracteristic acele modele suport de straie.
Părul strâns sau despletit, machiaj discret dar conturat, chip de marmură studiat și trup laminat în filiform.
Privesc prin noi, nu vor să zâmbească, se exclud din imagine și fac loc creației, să fie admirată. Își împlinesc bine rolul conștiente de foamea ochilor ce văd prin stofe însă precum statuile antice își etalează frumusețea rece. Una câte una trec prin fața ta și te întrebi dacă sunt aevea. Nu doresc să le vezi pe ele ci ceea ce prezintă.
Fiecare apariție se cere analizată. Impactul culorii ajunge primul. La primii pași se ghicește greutatea stofei ca apoi să observi ținuta. Se apropie și te cuceresc detaliile croielii și ale artificiilor suprapunerii. Ești atent la adâncimea decolteului care este o invitație către deșarte așteptări. Acum în fața ta își pierde dimensiunea și o umbră te face să fi curios. Ți se dezvăluie spatele ascuns în broderie sau supus privirii. Un spate gol și fustă foarte lungă. Sau o eșarfă groasă și fustă scurtă. Pe șolduri țesătura îți dă de înțeles lipsa lenjeriei care ar induce cute nedorite. Se îndepărtează și te întrebi cum de-i stă bluza pe umeri. Dar nu e timp și întorci privirea către o muză nouă. Între două priviri mai încerci să vezi ce ai pierdut la ceea care acum se întoarce pe partea opusă a podiumului.
Se succed imagini de vis, afrodite, sirene și zâne din altă lume, înveșmântate cu suflarea și bucățele lipite din sufletul unui muritor.
Ajunse la capătul plimbării se întorc grațios și fără grabă către scenă. S-au perindat, au prezentat și și-au încheiat rolul.

Trece o jumătate de oră de răsfăț vizual. Ultima a ieșit și acum se vor întoarce toate.

Parada pe podium a tuturor modelelor-manechin este punctul culminant și încheie festivitatea prezentării de modă. Muzica puternică, blițurile aparatelor de fotografiat, aplauzele sălii, strigăte de bravo și fețele luminoase ale participanților, toate, crează acea atmosferă de entuziasm, fericire și sentimentul de apartenență în lumea bună, elegantă, luxoasă, bogată și celebră.

Dar nu s-a terminat. Așezate în două rânduri au creat un coridor. Și ca dintr-o vrajă destrămată, prind viață. Devin ființe, se bucură, zâmbesc și la rândul lor aplaudă. Din spatele cortinei apare cineva, face câțiva pași și o scurtă plecăciune. Sala este în delir. Un buchet de flori îi aduce un omagiu de prețuire. Fiindcă ea este, creatorul.

S-a aprins lumina, s-a așternut liniștea, lumea tace. Mai mult sau mai puțin emoționați încercăm să ne regăsim. Regretăm că fotografiatul era intrezis.
Suntem din nou în foyer și deși nemeritat primim felicitările cunoscuților. Nici nu bănuiam cât de multă lume ne cunoaște. Acum fotografiem ca să ne aducem aminte de aceste momente. Încă o rundă de șampanie, poate o cafea, o vorbă și ne hotărâm să plecăm. Peste o oră ne regăsim la un local italienesc. Majoritatea sunt prietenii ginerului meu cu origini și legături peninsulare.
S-a umplut localul și ne înghesium în colțuri. Sărbătorita nu a apărut. După prezentare are interviu cu presa și oră de fotografii. Într-un târziu a venit însoțită de câteva fete. Este primită cu ovații. Patronul restaurantului cere o scurtă pauză și aduce din partea casei un platou mare plin cu stridii gata desfăcute. Am mâncat prima dată stridii dar m-am descurcat ca un cunoscător. Și eu eram așteptat. Venit direct de la București, mi-am păstrat obiceiul și am adus două sticle cu țuică. Entuziasmul este în creștere.
O tânără fată se apropie zâmbind. Îmbrățișați îmi spune peste umăr: Îți mulțumesc că mă susții și că ești și acum alături de mine, tatâ.

Lasă un răspuns